Experții Kaspersky Lab au oferit câteva soluții pentru protecția datelor din cloud împotriva atacurilor hackerilor.
Pentru a evita riscurile asociate pierderilor de informaţii confidenţiale stocate pe computere, dispozitive mobile sau în servicii de cloud, Christian Funk, Senior Security Researcher în cadrul Kaspersky Lab, recomandă o serie de măsuri de siguranţă:
Folosiţi parole complexe, diferite pentru fiecare cont;
Utilizaţi soluţii de securitate endpoint pentru protejarea dispozitivelor, deoarece fiecare dispozitiv este o poartă către informaţiile stocate în cloud;
Utilizaţi serviciile de autentificare pe doua niveluri atunci când este posibil;
Selectaţi informaţiile care pot şi care nu pot fi stocate în cloud. Cele mai importante informaţii – fie că sunt personale sau profesionale – nu ar trebui să fie stocate în cloud;
Este foarte uşor ca un dispozitiv mobil să fie pierdut sau furat. Asiguraţi-vă că nu există informaţii confidenţiale stocate pe acesta. Dacă este posibil, asiguraţi-vă că dispozitivul are instalat un serviciu de criptare adecvat;
Dacă urmează să stocaţi informaţii confidenţiale în cloud (inclusiv fotografii şi videoclipuri), asiguraţi-vă că dispozitivul nu încarcă automat informaţii în cloud;
Înainte de a publica informaţii personale sau de a permite cuiva să vă facă o fotografie, asiguraţi-vă că dispozitivul este suficient de sigur pentru a vă proteja informaţiile de la o expunere neadecvată.